INFORMARE – Începând cu luna ianuarie 2024, ajutorul social și alocația de susținere a familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune (VMI)

Direcția de Asistență Socială Beclean informează că, începând cu luna ianuarie 2024, ajutorul social și alocația de susținere a familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune (VMI). Toți beneficiarii actuali de ajutor social și/sau alocație de susținere a familiei trebuie să depună, până la data de 31 decembrie 2023, o nouă solicitare pentru a primi venitul minim de incluziune (VMI).

„Venitul minim de incluziune se acordă familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate, conform Legii nr.196/2016”
În perioada 07-22 decembrie 2023, se vor prelua cererile pentru acordarea noului tip de ajutor. Toți beneficiarii de venit minim garantat (ajutor social) și alocația pentru susținerea familiilor sunt îndrumați să depună cereri specific noului tip de beneficiu, prezentându-se la sediul Primariei Beclean, sau să le trimită on-line pe adresa asistentasociala@primariabeclean.ro

  1. Ajutor de incluziune – înlocuiește ajutorul social acordat anterior pentru
    asigurarea venitului minim garantat;
  2. Ajutor pentru familiile cu copii – se acordă familiilor cu copii aflați în
    întreținere cu vârsta de până la 18 ani, înlocuind alocația pentru susținerea
    familiei.
    În funcție de venitul realizat de familie sau persoana singură, de componența
    familiei, de calitatea de persoană vârstnică sau participarea la educație, se
    acordă unul sau ambele ajutoare financiare care alcătuiesc VMI.

Condiții
Pentru a putea beneficia de VMI, solicitanții trebuie să îndeplinească
următoarele condiții: ·

  • Să aibă domiciliul/reședința sau, după caz, să trăiască pe raza orașului
    Beclean; 
  • În cazul persoanelor singure, în vârstă de până la 65 de ani, să obțină un
    venit net lunar ajustat mai mic sau egal cu 275 lei; 
  • În cazul persoanelor singure, în vârstă de cel puțin 65 de ani, să obțină un
    venit net lunar ajustat mai mic sau egal cu 400 lei; 
  • În cazul acordării ajutorului pentru familia cu copii, venitul net ajustat să fie
    de până la 700 lei; 
  • să nu dețină bunurile mobile și imobile care conduc la excluderea acordării
    acestui ajutor conform Anexei nr. 4 din Normele metodologice
    nr.1154/18.09.2022.
    DAS Beclean va analiza documentele depuse/transmise, iar în funcție de
    situație se vor efectua anchete sociale pe teren la domiciliul/reședința/locuința
    declarată”

Cuantumul VMI
Venitul minim de incluziune se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net lunar ajustat mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege, pentru cele două componente ale VMI:

☼ Cuantumul ajutorului de incluziune acordat familiei/persoanei singure
reprezintă diferența dintre cuantumul maxim prevăzut de lege – 275
lei/lună/membru de familie sau 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu
vârsta de cel puțin 65 de ani și cuantumul venitului net ajustat calculat
conform legii.
 Cuantumul maxim, pentru beneficiarii care nu obțin nici un venit, este de
275 lei/lună/ membru de familie, iar, în cazul persoanei singure cu
vârsta de cel puțin 65 de ani, cuantumul maxim este de 400 lei/lună.
☼ Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii este stabilit în funcție de
nivelul venitului net lunar ajustat și numărul de copii din familie:
 Pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune,
precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275
de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:

  • 120 de lei, pentru familia cu un copil;
  • 240 de lei, pentru familia cu 2 copii;
  • 360 de lei, pentru familia cu 3 copii;
  • 480 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
     Pentru familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat
    cuprins între 276 de lei/ lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al
    ajutorului pentru familia cu copii este:
  • 110 lei, pentru familia cu un copil;
  • 215 lei, pentru familia cu 2 copii;
  • 325 de lei, pentru familia cu 3 copii;
  • 430 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
     Pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea
    cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de
    lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
  • 107 lei, pentru familia cu un copil;
  • 214 lei, pentru familia cu 2 copii;
  • 321 de lei, pentru familia cu 3 copii;
  • 428 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
     Pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276
    de lei/lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru
    familia cu copii este:
  • 85 de lei, pentru familia cu un copil;
  • 170 de lei, pentru familia cu 2 copii;
  • 255 de lei, pentru familia cu 3 copii;
  • 340 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
    *Dacă din calcul rezultă o sumă mai mică de 50 de lei, atunci se acordă 50 de
    lei.

Documentele
Formularele tip, și lista completă, detaliată, cu documentele care trebuie atașate
la cerere sunt disponibile:

  • în format tipărit, la sediul Primarie Beclean, începând cu data de 07
    decembrie, în timpul programului de lucru :
    o luni-joi între orele 8:00–16:00
    o vineri între orele 8:00–15:00
  • on-line pe email-ul DAS Beclean (asistentasociala@primariabeclean.ro).