BISERICA REFORMATĂ DIN BECLEAN PE SOMEŞ

Date despre monument

Adresa: Piaţa Libertăţii, nr. 4.
Cod: BN-II-m-B-01618
Datare: sec. XV, amplificată şi renovată în sec. XVIII–XIX.

Date istorice

Prima menţiune în legătură cu biserica parohială apare în conscripţia papală din 1332, în care se face referire la preotul Bartolomeu din Beclean. În 1334 este amintit parohul Paul, iar în 1447 în fruntea parohiei din Beclean se afla un anume Nicolae. Prima referire concretă la biserica dedicată Sântului Ioan din Beclean datează doar din 1433, când la solicitarea fiului lui Ioan Bethlen, Grigore (1414–1450), papa Eugen al IV-lea (1431–1447) a acordat indulgenţă, printre altele, şi acestei biserici. Documentul menţionat ar putea să sugereze încheierea unei faze de construcţie a lăcaşului, însă nu deţinem date mai concrete despre construcţiile care au precedat edificiul actual. În acelaşi timp detaliile gotice târzii ale bisericii, care s-au păstrat până în zilele noaste (portalul vestic al navei, nişele din peretele corului, ancadramentele ferestrelor) sunt însă ceva mai recente, putând fi datate spre finele secolului al XV-lea. În aceeaşi perioadă a fost confecţionat şi monumentul funerar al lui Grigore Bethlen – fiul lui Anton, care decedase în 1500 şi a fost înmormântat probabil în cripta de sub cor. În secolul al XVI-lea biserica a devenit unitariană, iar începând cu anii 1615–1620 deserveşte comunitatea reformată din localitate.

            Între 1771–1772 lăcaşul a trecut printr-o restaurare de amploare, lucrările fiind patronate de contele Ludovic Bethlen din Beclean (1714–1779). În urma acestor intervenţii biserica a dobândit detaliile baroce existente şi astăzi. Maestrul zidar originar din Gherla, Gheorghe Ertel a contribuit la clădirea bolţii baroce, la renovarea pardoselii precum şi la construcţia noului amvon.

Mobilierul de lemn a fost pictat de tâmplarul Iosif Henne. Coronamentul amvonului a fost sculptat din lemn în 1773, probabil la dispoziţia contelui Grigore Bethlen(1717–1792), fratele lui Ludovic. În secolul al XIX-lea biserica a fost reparată şi extinsă. Vechea clopotniţă de lemn a fost înlocuită între 1847–1854 cu un turn nou, alipit faţadei vestice a edificiul, clădit parţial din pietrele provenite din ruina bisericii din Săsarm. Contele Paul Bethlen a donat orologiul, iar văduva lui Carol Bethlen globul din vârful turnului. În faţada vestică a turnului, precum şi în poarta sudică a bisericii s-au montat tot atunci ancadramentele gotice târzii, provenite tot din ruina de la Săsarm. Biserica s-a renovat şi în 1880. Clopotele de secol XVIII au fost schimbate în anii 1970.

Descrierea edificiului

Edificiul compus din turn vestic, navă şi cor decroşat, cu absida poligonală se situează în centrul oraşului, pe partea nordică a drumului principal. Clădirea este înconjurată de un gard de beton, relativ nou. Faţadei vestice a bisericii i s-a alipit turnul de secol XIX cu trei niveluri. Frontul vestic al acestuia este flancat de contraforturi treptate, dispuse oblic, care se înalţă până la jumătatea etajului întâi, nivelurile fiind delimitate de brâuri profilate. Portalul amenajat în axul central a faţadei vestice este protejat de un mic portic de lemn. Ancadramentul gotic târziu, cu lintelul pe console provine probabil din fosta biserică din Săsarm. Ferestrele încheiate în arc frânt de la nivelurile superioare ale turnului sunt decorate cu muluri neogotice (?), care imită decoraţia ferestrelor originale ale bisericii. Faţadele corului şi ale navei sunt ritmate de contraforturi. Spaţiul bisericii este luminat de ferestre cu ancadramente gotice târzii, încheiate în arc frânt, decorate cu muluri circulare şi lobate: două sunt dispuse pe faţada sudică a navei, iar celelalte trei pe laturile sudică, sud-estică şi estică a corului.

Portalul sudic provine tot de la biserica din Săsarm. Ancadramentul cu lintelul pe console, decorat cu profiluri în formă de pară şi cu baghete care se intersectează în colţurile superioare, datează de pe la cumpăna secolelor XV–XVI. Soclul montanţilor laterali a fost înzidit ulterior. Ancadramentul este protejat de o cornişă simplă, de piatră. Funcţia originală a ancadramentului mic, semicircular de pe faţada nordică a bisericii este deocamdată neclară.

Interiorul lăcaşului este acoperit cu bolţi semicilindrice cu penetraţii, clădite în cursul renovării din secolul al XVIII-lea. Arcul de triumf încheiat în arc frânt are muchiile teşite. În capătul estic al corului a fost amenajată o tribună sprijinită pe stâlpi zidiţi. Orga de pe tribună a fost achiziţionată, conform inscripţiei acesteia, în anul 1877 pe cheltuiala Mariei Bethlen şi a văduvei lui Paul Bethlen. Tribuna estică acoperă parţial tabernacolul de pe peretele nordic al corului. Ancadramentul gotic, de piatră al acestuia, încheiat într-un arc în acoladă este profilat simplu. Pe peretele opus al corului, remarcăm o altă nişă mică, cu ancadrament din piatră, neprofilat, încheiat tot în arc în acoladă. Spre vest de acesta se află o nişă mai mare (sedilia), cu ancadramentul semicircular, caracterizat de un profil în formă de pară. Amvonul sculptat din piatră al bisericii este situat pe latura nordică, alipit arcului de triumf. Parapetul poligonal al acestuia este împodobit cu blazonul familiei Bethlen de Beclean: un şarpe încoronat ţinând în gură globul regal. Conform unui contract din 1771, amvonul baroc fusese realizat de meşterul zidar din Gherla, Gheorghe Ertel la comanda contelui Ludovic Bethlen. Coronamentul acestuia inscripţionat şi împodobit cu motive rococo a fost sculptat în 1773. Şi această piesă este marcată de blazonul familiei Bethlen, flancat de iniţialele comanditarului: GB (Gregorius? Bethlen). Vârful coronamentului este marcat de figura pelicanului, care îşi hrăneşte puii cu sângele propriu. Pe peretele sudic al navei au fost amplasate, pe loc secundar, două monumente funerare. Cel dinspre vest este piatra funerară a lui Grigore Bethlen († 1500), care fusese strămutată aici probabil din podeaua corului. Lespedea funerară prezintă o inscripţie redactată cu majuscule umaniste, respectiv două blazoane sculptate destul de stângaci, reprezentând stema familiei defunctului, iar dedesubt însemnele familiei Erdélyi de Şintereag (o barză încoronată având în cioc şi încolăcit în jurul gâtului ei un şarpe), ca referire la soţia  lui Grigore Bethlen. Placa funerară de marmură din stânga a fost comandată în 1780 de Grigore Bethlen(1717–1792) pentru fratele său, contele Ludovic Bethlen (1714–1779). Inscripţia latină a monumentului este introdusă de blazonul familial policrom. Textul evocă printre cele mai importante merite ale defunctului, acela de a fi câştigat procesul lung purtat de familia Bethlen pentru redobândirea fostelor domenii ale familiei Apafi. Pe peretele opus al navei este amplasată, tot în poziţie secundară, o piatră profilată reprezentând blazonul familiei Bethlen de Beclean. Piesa în formă de stea cu şase braţe este decorată cu motive trilobe şi cu baghete, ceea ce indică datarea acesteia la cumpăna secolelor XV–XVI. Nu cunoaştem funcţia originală a acesteia, dar s-ar putea să fie o cheie de boltă, care decora bolta gotică târzie de odinioară a bisericii. Ulterior (în secolul al XVII-lea?) au fost zgâriate de o parte şi de cealaltă a şarpelui din blazon iniţialele CA/B, aparţinând probabil lui Comes Alexius Bethlen. Tribuna din capătul vestic al bisericii se sprijină pe stâlpi de lemn având parapetul tot din lemn. Printre clenodiile bisericii merită amintite patena şi potirul confecţionate din argint aurit, donate în 1748 de Francisc Bethlen, de asemenea potirul din 1907.

 Preluat de pe pagina web http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=369

Autor:  P. Kovács Klára
Tradus de:  P. Kovács Klára

Bibliografie selectivă

Kádár József, Szolnok-Doboka vármegye monographiája, vol. II, Deés, 1901, pp. 185–187.
Lukinich Imre, A bethleni gróf Bethlen család története, Budapest, 1927, pp. 37–38, 531–533.
Hints Miklós, Műemlékek nyomában a Melles mentén, în „ Művelődés”, 41/1992, nr. 8, p. 33.
Entz Géza, Erdély építészete a 11–13. században, Kolozsvár, 1994, p. 78. 
Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, pp. 244, 319.  
Szabó Attila,  Bethlen építészeti műemlékei, Kolozsvár, 2001, (lucrare de licenţă, manuscris).