Meniu

Comunicate

Centrul Recreativ Legacy își deschide porțile pentru beneficiari și vizitatori începând cu data de 1 Decembrie 2022, de la ora 8.00

Centrul Recreativ Legacy va fi cu acces gratuit pentru beneficiarii din anumite categorii sociale din cadrul localităților din GAL Ținutul Haiducilor, principalul obiectiv al proiectului fiind îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din orașul Beclean și împrejurimi prin dezvoltarea unor activități de petrecere calitativă a timpului liber, în special a persoanelor provenind din grupuri vulnerabile (pensionari cu venituri modeste, familii monoparentale sau copii cu părinți plecați în străinătate, șomeri, femei însărcinate sau alte categorii analizate de Direcția de Asistență Socială).

Pentru vizitatorii care nu fac parte din  categoriile menționate anterior, tarifele au fost stabilite astfel:

– pret bilet adulți: 60 de lei pe zi, (indiferent de câte ore, în programul zilnic)

– preț bilet copii cu vârste cuprinse între 0-14 ani: 30 lei pe zi (indiferent de câte ore, în programul zilnic)

– preț abonament: 400 lei/lunar (fără taxa bowling)

– taxa bowling: 50 de lei jocul*

*Intrarea la bowling se poate face fără a se plăti taxa de intrare

Centrul Recreativ Legacy a fost construit de către Primaria Beclean cu ajutorul unei finanțări în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, în valoare totală de 22.709.102,47 lei, conformContractului de finanţare nerambursabilă – Cod SMIS 123130.

Proiectul a urmărit dezvoltarea unui Centru cu funcțiuni recreative și îmbunătățirea accesului (infrastructurii) către construcția realizată. În cadrul Centrului Recreativ Legacy se oferă sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.

Centrul Recreativ Legacy are amenajate următoarele dotări care includ activități ce sunt puse la dispoziția cetățenilor orașului Beclean și nu numai:

– Bazin de înot cu funcții recreative și de recuperare;

– Bazin de înot cu jocuri în apă;

– Bazin cu apă sărată;

– Zonă de relaxare și recreere;

– Sală pentru recuperare fizică;

– Săli pentru yoga;

– Sală de bowling;

– Sală de fitness;

– Bibliotecă pentru copii și adulți;

– Sală de gimnastică cu terasă în aer liber;

– Ateliere creative;

– Spațiu expozițional;

– Spații verzi exterioare (6.800 mp);

– Locuri de joacă pentru copii;

– Mobilier urban în limita terenului.

În vederea realizării Centrului Recreativ Legacy au fost executate ample lucrări de construcție a clădirii propriu-zise, lucrări de consolidare terasamente, lucrări de amenajare accese, lucrări de construire drumuri, lucrări de amenajare spații verzi, lucrări de amenajare pentru activități exterioare.

De asemenea, au fost executate și lucrări aferente instalațiilor sanitare, electrice, avertizare incendiu, inclusiv montajul echipamentelor aferente.

Mai mult decât atât, au fost realizate lucrări pentru realizarea de bazine de înot, bazin tratament vascular apă rece, bazin de relaxare și instalarea echipamentelor aferente.

Centrul Recreativ Legacy aduce multiple beneficii pentru sănătate prin intermediul tuturor activităților puse la dispoziția beneficiarilor, dar și pentru petrecerea timpului liber, oferind posibilitatea beneficiarilor de a practica înotul și celelalte activități pe tot parcursul unui an calendaristic (12 luni/an fără întrerupere).

Acest centru multifuncțional va îmbunătăți așadar calitatea vieții locuitorilor din Beclean și împrejurimi prin dezvoltarea unor activități de petrecere a timpului liber, în special a persoanelor provenind din grupuri vulnerabile prin oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților.

“Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean” – (informare proiect – Cod SMIS 125086)

Titlul proiectului: “Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean”; Denumirea beneficiarului: Unitatea Administrativ – Teritorială, Oraș Beclean

Proiectul “Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean” având Cod SMIS 125086, este un proiect important pentru comunitatea Becleanului, care are ca obiectiv general îmbunătățirea serviciilor de îngrijire medicale primare continue și scăderea ponderii persoanelor cu nevoi medicale neacoperite (în special a celor provenind din zone rurale) pentru populaţia arondată ambulatoriului formată din 13 comune şi oraşul Beclean (cca 56.000 de locuitori).  

În urma implementării proiectului s-au obținut următoarele rezultate: – Ambulatoriu integrat modernizat/reabilitat pe o suprafață de 2282 mp, – Reabilitarea instalațiilor de apă, canalizare, încălzire și iluminat public, – Dotarea cu utilaje și echipamente tehnologice noi cu consum redus și cu performanță în investigarea medicală, – Modernizarea a 960 mp de alei și căi de acces și amenajarea a 860 mp de spații verzi. Impactul proiectului îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii medicale și accesibilizarea asistenței medicale primare mai ales pentru acele categorii de persoane sarace din mediul rural, persoane cu acces deficitar la servicii de sănătate, ambulatoriul din Beclean deservind atât orașul cât și 13 comune care se află în apropriere.

Proiectul s-a derulat în perioada 01.05.2018 – 30.09.2022, fiind finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 8 – “Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, Prioritatea de investiţii 8.1 – „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”. 

Proiectul are Obiectivul specific 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii. Autoritatea de management este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest este organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Valoarea totală a proiectului este 10.060.313,95 lei, din care valoarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) a fost de 7.042.219,77 (70,%), iar contribuția acordată de Guvernul României a fost de 2.816.887,89 (28%).

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro. Vizitați si site-ul web al Programului Operaţional Regional 2014-2020, www.inforegio.ro și pagina de Facebook a programului pentru alte detalii suplimentare.

Întâlnire cu Liviu Maior la Beclean, prilej cu care se va lansa recenta sa carte: „Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania”

Primăria Orașului Beclean, Fundația Transilvania Leaders și Editura Școala Ardeleană vă invită la o Întâlnire cu Liviu Maior, prilej cu care se va lansa recenta sa carte: „Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania”, un proiect editorial apărut sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române și a Fundației Transilvania Leaders în Colecția Istorie contemporană, coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș. Pe copertă: Adunarea Generală ASTRA de la Șimleu Silvaniei, 1908.

Amfitrion: Nicolae Moldovan. Prezintă: Vasile George Dâncu.

„În procesul de formare și amplificare a unui „naționalism minoritar”, fără acces la putere, fără un stat al lor, românii din Transilvania au recurs la singura modalitate pe care o aveau: asocierea și luarea destinului în propriile mâini. Istoria îi îndemna astfel să aleagă drumul spre înfăptuirea practică a ceea ce noi numim Agenda Națională. Cultivarea acesteia a oferit, prin urmare, suportul solid al identității naționale.” (LIVIU MAIOR)

„Se spune adesea că rostul istoricului este de a explica și a-i face pe oameni să înțeleagă faptele trecutului. Un astfel de demers a realizat, prin acest volum, și profesorul Liviu Maior. În fapt, istoricul clujean a sintetizat și actualizat cercetările dedicate acestei teme. O contribuție remarcabilă o aduce, în acest context, nu doar clarificarea interacțiunii dintre asociaționism și mișcarea națională a românilor transilvăneni, ci, mai ales, relația dintre liberalism și asociaționism, precum și a celor două fenomene cu naționalismul secolului al XIX-lea. În mod judicios este făcută și demonstrația căii prin care naționalismul românesc a glisat către naționalismul liberal, cu toate barierele ridicate de un alt naționalism de tip etnicist, supralicitat în zonă. Din această expunere, se observă foarte bine argumentat cum manifestarea asociaționismului românilor din Transilvania a stat nu doar la baza dezvoltării economice și culturale, dar și a conturării deciziilor liderilor politici ai românilor din această provincie pentru unirea națională și statală cu România. Această carte a profesorului Liviu Maior este, în mod evident, una deosebit de necesară pentru istoriografia contemporană și pentru cititorii care iubesc Istoria!” (VASILE PUȘCAȘ)

„Acest nou volum al profesorului Liviu Maior încununează câteva decenii de reflecții istorice și istoriografice ale unei personalități care a marcat profund scrierea istoriei Transilvaniei atât înainte, cât și după 1989. Fără îndoială că asociaționismul cultural, economic, politic și social a reprezentat, pentru românii din monarhia habsburgică (după 1867, austro-ungară), cadrul de afirmare identitară, de exersare a principiilor și valorilor democratice, liberale. În fruntea sistemului a tronat maiestuos ASTRA, adevărata academie a românilor transilvăneni, care a inspirat, impulsionat și susținut procesul de asociere și de formare a societății civile românești. Numai citind lucrarea profesorului Liviu Maior putem înțelege cum, între 1848 și 1918, s-au metamorfozat românii, în decursul a două generații, din iobagi în români responsabili și demni.” (IOAN BOLOVAN)

Evenimentul va avea loc în localitatea natală a autorului, la Sediul Primăriei Orașului Beclean, vineri, 28 octombrie 2022, începând cu ora 15.00.

Atașat regăsiți afișul și coperta.
Despre carte: aici.

Ajutor de încălzire cetățeni – CERERE și informare – 2022

Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a HG nr. 1073/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia, pentru a veni în sprijinul cetățenilor vă transmitem următoarele:

Se organizează în luna octombrie o nouă campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase

SC Supercom SA organizeaza in luna octombrie o noua campanie gratuita de colectare a deseurilor voluminoase

Locuitorii din mediul urban ai judetului Bistrita-Nasaud se pot bucura in perioada 10-15 octombrie 2022 de serviciul gratuit pe care operatorul de salubrizare S.C Supercom il ofera, prin organizarea unei noi campanii de colectare adeseurilor voluminoase.

Campania se va desfasura de aceasta data in mediul urban, si,fara sa fie nevoiti sa plateasca serviciul de ridicare din fata portii, cetatenii vor putea renunta la următoarele tipuri de deșeuri voluminoase, altele decât echipamente electrice sau electrocasnice:

– mobilier de grădină: scaune, mese, figurine, cuști de animale etc.;
– mobilier din locuințe: dulapuri, mese, scaune, canapele, paturi, saltele, fotolii, tablouri, lustre, etc.
– jucării de mari dimensiuni: tobogane, piscine hobby, biciclete, trotinete, tractorașe și mașinuțe de jucărie etc.;
– elemente de stolerie (confecționate de tâmplar): tocuri, uși, ferestre etc.;
– obiecte de mari dimensiuni pentru recreere/joacă/întreținere corporală: leagăne, cărucioare de copii, balansoare, mese de masaj etc.;
– obiecte textile: covoare, preșuri, carpete etc.

În orașul Beclean, beneficiarii campaniei vor putea scapa de obiectele care ocupa spatiul in gospodaria lor, prin scoaterea acestora la poarta, in zilele programate sa fie ridicate de catre operatorul de salubrizare, dupa cum urmeaza:

  • 10.10.2022- Beclenut, Coldau;
  • 11.10.2022- strazile :Horea-Closca-Lucian Blaga- Scurta- 1 Mai;
  • 12.10.2022- Figa Sat si Cartier;
  • 13.10.2022- strazile: Liviu Rebreanu- Morii- Aleea Garii- Sieului- Grivitei- Piata Libertatii- 1 Decembrie 1918- Grigore Silasi- Codrului- Dobrogeanu Gherea- Bobilna- Bicaz- Crisana- Liliacului- I. P. Reteganu;
  • 14.10.2022- strazile: Parcului- Obor- George Cosbuc- Mihail Kogalniceanu- Gheorghe Doja- Ion Creanga, Rusu de Jos, Valea Viilor.

Operatorul de salubrizare S.C Supercom organizeaza campanii gratuite de colectare a deseurilor voluminoase de 6 ori pe an pentru cetatenii din mediul urban si de patru ori pe an pentru cetatenii din mediul rural. Cu exceptia campaniilor gratuite, deseurile voluminoase pot fi colectate de catre operator la cerere, de la detinatori, contra cost, sau exista posibilitatea pentru locuitorii judetului sa depuna deseurile voluminoase la unul dintre cele 5 Centre de Colectare (Bistrita-Narciselor-Viisoara, Galatii Bistritei, Beclean, Nasaud sau Singeorz-Bai), in timpul programului de lucru, acestea fiind preluate fara costuri.

Pentru informatii suplimentare, putem fi contactati pe adresa de email: bistrita@supercom.ro,  la numarul de telefon: 0263.944 (Dipecerat), sau gratuit prin Tel Verde: 0800800268.

Sari la conținut