Meniu

Comunicate

Centru de vaccinare împotriva Covid-19 la Beclean. Numărul de contact al centrului de la Beclean: 0740 480 377

Primăria Beclean anunță deschiderea unui centru de vaccinare împotriva Covid-19 în orașul Beclean pentru etapa a doua cu vaccin AstraZeneca conform planificării naționale de vaccinare.
Centrul de vaccinare este organizat în pavilioanele din curtea Spitalului Orășenesc Beclean, iar programul de funcționare va fi zilnic, de la 8.00 la 20.00, în funcție de programările efectuate pe Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
Centrul de vaccinare împotriva Covid-19 de la Beclean este coordonat de către domnul doctor Nicolae Moraru și doamna doctor Letiția Vlăduțiu.
Deja în platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a fost activat cabinetul de vaccinare de la Beclean pentru administrarea vaccinului produs de AstraZeneca.
Conform recomandărilor autorităților medicale, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca se va realiza pentru grupa de vârstă 18-55 de ani.
Modalități de programare:

  1. În platforma informatică de către beneficiar, angajator sau aparținător
  2. Prin intermediul medicului de familie/curant
  3. Prin Call Center, la numărul unic 021.414.44.25
  4. Prin intermediul direcțiilor de asistență socială de la nivelul primăriilor
    Important de știut faptul că persoanele eligibile se programează la vaccinare indiferent dacă sunt sau nu asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Numărul de contact al centrului de la Beclean este 0740 480 377.

Comunicare Hotărâri CNSU nr. 6 și 7 aplicate în contextul pandemiei de COVID-19

Hotârâri privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, suplimentarea stocurilor de urgență cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19

Anunț privind acordarea unor facilităţi şi măsuri fiscale potrivit legii, în contextul stării de urgenţă decretate în anul 2020. Termen prelungit: 31.03.2021

Primăria Beclean anunță aprobarea la nivelul orașului Beclean a unor facilităţi fiscale de anulare a majorărilor de întârziere datorate pentru neplata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport, la data de 31.03.2020, în condițiile în care până la data de 31.03.2021 restanțierii persoane fizice și juridice achită obligațiile la zi (impozite și majorări ulterioare datei de 31.03.2020).

Procedura de acordare aprobată prin HCL 2/15.01.2021 se poate consulta pe site-ul primăriei și la Compartimentul Impozite și Taxe locale din cadrul Primăriei Orașului Beclean.

Comunicat plata impozitelor și taxelor locale – bonificație de 10% până la 31 Martie 2021

Primăria Beclean anunță toți contribuabilii, persoane fizice sau juridice, că impozitele și taxele locale se pot achita la sediul instituției de pe Aleea Trandafirilor nr. 2, la ghișeul Casieriei – Serviciul Impozite și Taxe Locale, după următorul program:

luni-vineri: de la ora 8.00 la ora 15.00.

Contribuabilii care plătesc integral obligațiile de plată față de bugetul local pînă la data de 31 Martie 2021 pot primi o reducere de 10%. Bonificația se acordă pentru plata integrală a impozitului pentru clădiri, impozitului pentru mașini și a impozitului pentru terenuri.

Începând cu anul 2021 la Primăria Beclean toate plățile se pot efectua și cu ajutorul cardului bancar prin dispozitiv de plată POS.

BIROUL DE RELAȚII PUBLICE

PRIMĂRIA BECLEAN

0263 343 687

 relatiipublice@primariabeclean.ro

Sari la conținut