Meniu

Situl arheologic de la Beclean

Situl arheologic salifer de la Beclean – Băile Figa, judeţul Bistriţa – Năsăud

 

Poziţionarea geografică

În nord-estul Transilvaniei, în partea de vest a judeţului Bistriţa-Năsăud, aproximativ la jumătatea distanţei între oraşul Beclean şi satul Figa, la aproximativ 300 m vest de drumul care leagă aceste două localităţi, într-o depresiune în forma de pâlnie cu diametru de circa 500 de m se află situl arheologic Băile Figa, denumirea datorată funcţionării aici a unor băi cu apă sărată. Situl cuprinde partea superioară a văii Pârâului Sărat, ce curge printre dealuri domoale.

Descrierea sitului

Depresiunea se află deasupra unui zăcământ de sare gemă deosebit de consistent care se află la adâncimi accesibile, de 1,5 – 3 m de la suprafaţa actuală a terenului. După aprecierea geologilor, acest zăcământ este gros de circa. 1,6 km şi are diametru de circa 1 km. La suprafaţa terenului se observă numeroase manifestări saline: nămoluri sărate, izvoare, bălţi şi cursuri de apă sărată, precum şi vegetaţia halofilă.

Urmele antropogene se observă la suprafaţa terenului şi cuprind o serie de cavităţi şi movile răspândite pe o arie de aproximativ 260 m (nord – sud) x 160 m (est – vest). Urmele de exploatare a sării există şi în albia pârâului, aici observându-se numeroase elemente de construcţii şi amenajări din lemn.

În prezent încă nu este clară vârsta şi destinaţia acestor amenajări şi construcţii. Mai mult, deocamdată nu se ştie dacă toate aceste elemente sunt sau nu contemporane între ele.

Istoricul cercetărilor

În anul 1977 geologul bistriţean Ioan Chintăuan a descoperit în partea superioară a albiei pârâului o aşa-zisă ,,troacă“ de lemn. În prima publicaţie, descoperitorul acestei ,,troace“ a comparat-o cu obiectul similar descoperit la Valea Florilor lângă Turda şi atribuit secolelor II î. Hr. – sec. I d. Hr.

În anul 2005, Ioan Chintăuan a scos ,,troaca“ din fundul Pârâului Sărat, constatându-se cu acel prilej gradul foarte bun de conservare a acesteia. ,,Troaca“ era scobită într-un trunchi de copac masiv (L= 322 cm , l= 42 cm) şi avea fundul aplatizat din exterior prin cioplire. Pe partea mediană a fundului ,,troacei“ era un rând de orificii (păstrate 16) în care erau introduse ,,cepuri“ lucrate din lemn, la rândul lor perforate central-longitudinal. Într-un cep a fost descoperită o ,,sfoară“ de cânepă împletită din două fire.

În vara 2005, pentru prima dată, situl a fost examinat de arheologi profesionişti, dr. Valerii Kavruk (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe) şi prof. Anthony F. Harding (Universitatea Exeter, Marea Britanie). Cu acest prilej, toată depresiunea a fost examinată în vederea stabilirii caracterului, întinderii, gradului de conservare precum şi a încadrării cronologice a vestigiilor arheologice.

Prin grija arheologului britanic prof. A.F. Harding, în laboratorul din Gröningen a fost efectuată analiza C 14 asupra unor fragmente ale troacei din Băile Figa, fiind stabilită vârsta acesteia la circa 3000 de ani, adică în jurul anului 1000 î. Hr.

În vara anului 2006, A.F. Harding şi V. Kavruk au identificat în albia Pârâului Sărat de la Băile Figa cel puţin încă trei piese oarecum similare cu ,,troaca“ descoperită de Ioan Chintăuan. Dincolo de urmele unor construcţii, amenajări şi instalaţii de lemn, în albia cursului principal al Pârâului Sărat au fost descoperite câteva ,,ciocane de minerit şi un fragment de topor, lucrate din piatră. Totodată, în albia Pârâului Sărat au fost recoltate o serie de mostre de la urmele unor construcţii de lemn.

În anii 2007 – 2009, au fost efectuate săpături arheologice sistematice coordonate de dr. Valerii Kavruk (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni) şi dr. Anthony F. Harding (Universitatea din Exeter, Marea Britanie). Membrii în colectivul de cercetare au fost: Dan Buzea, Adela Mateş, Radu Zăgreanu (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni), George Marinescu (Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud), Dan Ştefan, Magdalena Ştefan, Cătălin Constantin (Universitatea Bucureşti) şi Tomasz Wazny (Universitatea Cornell, SUA).

Prezentarea descoperirilor arheologice

În paralel cu cercetarea arheologică sistematică au fost efectuate măsurători topografice a tuturor urmelor arheologice vizibile şi au fost prelevate mostre de lemn în vederea datării prin metoda C 14. Până în prezent au fost cercetate 20 de secţiuni arheologice. Rezultate importante au fost descoperite în Secţiunile (S.) 1, 3, 7 şi 15.

  1. 1, a fost deschisă în sectorul sudic al sitului, pe cursul primului afluent al Pârâului Sărat. Au fost descoperite numeroase urme de lemn prelucrat, printre care şi urmele ale unei părţi de construcţie de lemn. În interiorul construcţiei, au fost descoperite două ,,troace“ de lemn fragmentate. ,,Troacele“ erau scobite în trunchiuri de copaci. Unul dintre capetele a ,,troacei“ păstrate pe toată lungime era închis, iar altul deschis. Fundurile ambelor ,,troace“ aveau pe linia mediană un rând de orificii circulare. În aceste orificii erau introduse cepuri făcute din ramuri de copac având orificii central-longitudinale. Este semnificativ faptul că la capătul închis, ,,troacele“ aveau pe exterior canale gravate în jurul trunchiului, în mod evident destinate fixării sforilor cu ajutorul cărora ele erau suspendate. De altfel, în jurul ambelor ,,troace“ au fost descoperite urmele de legătură de iederă, bine păstrate. În apropierea uneia dintre ,,troace“ au fost descoperiţi doi pari ascuţiţi, prinşi între ele tot cu iederă.

În partea estică a S. 1 a fost descoperită o construcţie masivă de formă patrulateră (3,8 x 2,8 m), formată din bârne de lemn (unele despicate) care fuseseră aşezate unele peste altele. În interiorul acestei construcţii erau amplasate două bârne circulare care se aflau intersectate, perpendicular una peste cealaltă. După toate probabilităţile această construcţie reprezentă urmele unui ,,puţ“ de intrare în mină.

În apropierea construcţiei din lemn masiv a fost descoperită o scară de lemn, bine conservată.

Deoarece cercetarea arheologică nu a fost finalizată, zona a fost conservată cu un strat consistent de pământ. Cercetările viitoare vor aduce informaţii cu privire la funcţionalitatea acestor instalaţii şi construcţii din lemn masiv.

  1. 3,a fost deschisă sectorul nordic al sitului, unde, în albia pârâului se observau vârfurile unui gard de scândură masivă de strejar şi circa 50 de pari şi stâlpi înfipţi în pământ. Construcţiile de lemn erau compuse în principal din garduri făcute din nuiele de alun împletite, sprijinite pe pari şi ţăruşi înfipţi în pământ. În două cazuri, pe porţiuni mai scurte, de circa. 2,5 m, gardurile erau făcute din scânduri de stejar înfipte vertical în pământ.

Adesea, gardurile de împletituri de nuiele formează ,,galerii“ acoperite cu traverse masive şi nuiele. Una dintre astfel de ,,galerii“ cercetată mai complet – văzută de sus, are forma unui 8 (dimensiuni). Ea este acoperită cu traverse prinse la capete de parii, pe care se sprijineau pereţii de nuiele împletite, prin găuri de formă pătrată. Printre astfel de grinzi au fost uneori descoperite vreascuri de nuiele subţiri care, probabil completau acoperişul galeriei.

În interiorul şi alături de aceste construcţii au fost descoperite o serie de artefacte de lemn: un mâner de celt, o paletă, o covată, un disc perforat, două cârlige având orificii de formă rectangulară, precum şi câteva tuburi de soc de la ,,troace“. În acelaşi sector au fost descoperite numeroase fragmente de vase ceramice caracteristice pentru epoca bronzului. De menţionat că la aproximativ 6 m nord de Secţiunea 3, în malul drept al pârâului au fost descoperite aglomerări de fragmente ceramice (din epoca bronzului).

Destinaţia acestor construcţii nu este încă pe deplin lămurită, atât timp cât săpăturile au dezvelit doar o parte, incompletă a acestora. Nu excludem însă că unul dintre rosturile lor a fost, captarea apei sărate, poate folosită pentru conservarea produselor alimentare.

  1. 7, se află în sectorul nordic al sitului, pe malul estic al Pârâului Sărat. La adâncimea – 0,6 – 0,8 m de la suprafaţa terenului, pe culmea unei movile de pământ, în partea vestică a secţiunii au fost descoperite fragmente ceramice cu decor striat, precum şi un vas ceramic întreg. Acestea se aflau sub un ,,pat“ de pietre neprelucrate.

Forma generală a bordeiului este ovală, de circa 5 x 3 m. Umplutura complexului este formată din pământ de culoare neagră, amestecat cu fragmente ceramice preistorice. Cercetarea în această secţiune nu este finalizată, urmând a fi continuată pe viitor.

  1. 15,a fost deschisă în albia Pârâului Sărat, la circa 150 m sud de S. 1, în imediata apropiere a locului în care Ioan Chintăuan a scos ,,troaca“ în anul 2005 şi unde s-a mai observat capătul rupt al unei alte ,,troace“. Săpăturile efectuate au scos în evidenţă faptul că ,,troaca“ se afla în stratul de nămol, în poziţie oblic – verticală, iar alături de ea, uşor mai jos, în poziţie orizontală, se afla o ,,scară“ de lemn, similară cu cea descoperită în S.1.

Cercetarea în această secţiune nu este finalizată, urmând a fi continuată pe viitor.

Interpretarea descoperirilor

,,Troacele de lemn“- specialiştii care s-au referit în decursul anilor la ,,troacele“ de tipul celor de la Valea Florilor şi Băile Figa, cred că acestea au fost utilizate pentru exploatarea sării. Însă opiniile în ceea ce priveşte funcţionalitatea lor sunt contradictorii. Astfel, I. Al. Maxim, F.Wollman şi A.Rustoiu susţin că acestea au fost utilizate pentru dirijarea jeturilor de apă cu care se săpau havajele pentru desprinderea blocurilor de la masivele de sare.

În schimb, I. Chintăuan crede că obiectele de acest tip au fost folosite pentru evaporarea apei sărate. Sforile descoperite în interiorul troacei de la Băile Figa par să fie unul dintre argumentele în acest sens. Însă, soluţia definitivă este încă departe de a fi găsită. Sunt necesare date noi privind contextele arheologice ale astfel de piese şi efectuarea unor experimente în acest sens.

,,Ciocanele de minerit“ – pe toate ciocanele se observă canale gravate în piatră care au fost necesare legării acestora de cozi. La ce în mod concret au fost folosite aceste ciocane? La spargerea blocurilor de sare? La înfigerea parilor în pământ? Sau poate pentru alte scopuri? Răspunsul la aceste întrebări poate fi dat doar după ce prin cercetările sistematice se va clarifica contextul arheologic şi geologic mai precis din care provin aceste obiecte. Încă nu se ştie dacă aceste obiecte sunt sau nu contemporane cu construcţiile şi amenajările de lemn. Deocamdată, referitor la destinaţia şi încadrarea cronologică a acestor ciocane nu avem alte date decât cele pe care ni le oferă analogiile existente în alte locuri. Acestea sugerează că ciocanele de la Băile Figa datează din epoca bronzului (aproximativ între circa 2.500 şi 800 ani î. Hr.) şi că ele au fost destinate exploatării miniere. În aceste condiţii, este posibil ca ciocanele să fi fost contemporane cu ,,troaca“.

Importanţa descoperirilor

Situl arheologic de la Băile Figa, în lumina constatărilor de până acum, pare a fi în prezent cel mai relevant din Transilvania şi unul dintre cele mai importante din întreaga România în ceea ce priveşte cercetarea exploatării preistorice a sării.

În urma cercetărilor efectuate în perioada 2005-2009 s-a constatat că situl reprezintă un ansamblu de vestigii ale exploatării sării începând din perioada preistorică, până în zilele noastre. Datarea a circa 40 de mostre de lemn prin metoda C14, efectuată în laboratoarele prestigioase din Gröningen, Heidelberg şi Oxford, precum şi cercetarea dendrocronologică asupra a circa 80 de trunchiuri de copaci efectuată la Universitatea Cornell (SUA), au scos în evidenţă următoarele secvenţe arheologice: finalul bronzului timpuriu (circa 2200 î.Hr.); epoca bronzului mijlociu (circa 1800 î.Hr.); prima epocă a fierului (circa 400-250 î.Hr..); perioadă romană târzie şi postromană; secolul XIX.

Evident în viitor vor fi selectate şi analizate şi alte mostre de lemn în vederea precizării încadrării cronologice a vestigiilor arheologice de la Băile Figa. Pe parcursul săpăturilor au fost descoperite şi fragmente ceramice izolate, de factură neo-eneolitică (mileniile V -IV î.Hr.), ceea ce sugerează că exploatarea sării în acest loc a început chiar din această perioadă.

Dincolo de valoarea ştiinţifică a sitului de la Băile Figa, acesta are un potenţial turistic deosebit, cu atât mai mult cu cât în vecinătatea lui a fost amenajată o staţiune balneară. Amenajarea acestei staţiuni deschide perspective promiţătoare de integrare a vestigiilor arheologice de la Băile Figa în sfera serviciilor turistice. Această perspectivă conferă cercetărilor efectuate la Băile Figa, dincolo de aspectele strict ştiinţifice, o dimensiune social – economică.

 

 

Material preluat de  pe pagina de web a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

http://www.mncr.ro/cercetari+arheologie+baile%20figa+situl%20de%20la%20beclean%

Bibliografie selectivă:

ChintăuanApele minerale şi staţiunile din judeţul Bistriţa – Năsăud, Editura Supergraf, Cluj-Napoca, 2002

Anthony F. Harding, Valeriu KavrukBăile Figa (oraş Beclean, jud. Bistriţa – Năsăud). În: Sarea, Timpul şi Omul. Catalog de expoziţie, Sfântu Gheorghe, 2006