Meniu

Comunicate

ANUNȚ conform HG 336/ 11 Martie 2022 – În atenția persoanelor fizice care găzduiesc refugiați proveniți din zona conflictului din Ucraina

Primăria Beclean aduce la cunoștință faptul că persoanele fizice care găzduiesc refugiați proveniți din zona conflictului din Ucraina beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana (20 lei/zi), conform HG 336/11 Martie 2022.   

Prin Hotărârea Guvernului nr. 336/2022 s-a stabilit mecanismul de decontare din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență a cheltuielilor cu hrana acetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice.

Astfel, persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana, prin depunerea unei cereri, în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă la autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află locuința în care sunt găzduite persoanele, în care precizează:

– numărul persoanelor găzduite;

– numele și prenumele acestora;

– localitățile din care aceștia declară că provin

– intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana.

Cererea tip se poate descărca de aici:

Autoritățile administrației publice locale din unitățile administrativ-teritoriale care au primit cereri trebuie să întocmească, în termen de 3 zile lucrătoare de la împlinirea termenului menționat mai sus, situațiile centralizatoare care cuprind numele și prenumele fiecărei persoane fizice solicitante, numărul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți, numărul de zile de găzduire, precum și suma solicitată de fiecare persoană fizică.

Autoritățile administrației publice locale vor transmite situațiile centralizatoare întocmite și certificate pentru realitate Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrita” al județului Bistrița-Năsăud, precum și Instituției Prefectului iudețul Bistrița-Năsăud, la Serviciul

Programe, coordonare instituțională și situații de urgență.

BIROUL DE RELAȚII PUBLICE

PRIMĂRIA BECLEAN

0263 343 687

relatiipublice@primariabeclean.ro

Recensământ 2021 – Orașul Beclean – instrucțiuni pentru cetățeni

Autorecenzarea asistată se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.). Autorecenzarea online asistată se poate face în spațiile special amenajate de către Primăria orașului Beclean, respectiv:

– Sediul Primăriei Orașului Beclean;

– Biblioteca Orășenească Beclean;

Autorecenzarea online asistată se poate realiza fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor ARA

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate  autorecenza în 2 pași:

pasul unu: persoana accesează www.recensamantromania.ro și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;

pasul doi:     persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.

Sari la conținut